Rugaminte

Cu inima deschisă, copilul te iubește.
Nu ii fă rău, parinte, căci durerea-i crește
iar sufletul de înger, în demon i-l transformi
cu țipete și lovituri. Gândește-te, de două ori!
El te iubește sincer căci ți-e trimis de Dumnezeu.
Nu îi vorbi murdar căci îi va fi atât de greu!
Învață-l să trăiască, să se bucure de soare.
Învață-l să se prețuiască și se va deschide ca o floare.
Învață-l ce-i furtuna și cum prin ea să treacă,
Învață-l să se joace și că-i normal să mai greșească.
Fii lângă el atunci când ajutor iți cere,
Veghează-i pașii-n viața și sufletul iți va crește!
Iar seara, înainte de-a merge la culcare,
citește-i o poveste, dă-i o îmbrățișare!
După ce, în lumea viselor el va păși,
privește-i chipul mulțumit iar asta te va liniști!
Știu, ți-a fost greu in a ta copilărie
însă așa-i că nu e responsabil el de a ta mânie?
Fii sincer tu cu tine si gândește drept
și fă pentru copilul tău ce crezi că-i ințelept!
Zâmbește-i și iubește-l, supără-te când e cazul
fii blând cu el și arată-ți hazul!
Râzi, bucură-te, joacă-te, fă-l să fie responsabil
iar viitorul îi va fi luminos și admirabil!

Invata-ma ...

Invata-ma sa iubesc caci imi este frica de viata;
invata-ma sa traiesc caci mi-am pierdut speranta!
Invata-ma sa sper caci nu mai am vise;
Invata-ma sa visez caci ma dor clipele.
Invata-ma sa merg caci picioarele nu vor,
invata-ma sa ma ridic caci toate ma dor.
Invata-ma sa uit durerea caci nu o mai suport;
Zambeste-mi sa iti vad blandetea si sa uit de tot!
Vino, apropie-te, vorbeste-mi, da-mi mana!
Cuprinde-ma cu bratele sa iti simt caldura.
Danseaza cu mine , strange-ma tare ....
Invata-ma sa iubesc caci imi este frica de viata...
Invata-ma sa fiu vie si da-mi o raza de speranta ....

Am regasit-o pe Mati

- Hey , iubito!Hey, sunt aici! Ma auzi? Ma simti? Raspunde-mi, apropie-te, nu iti fac niciun rau! am venit, dupa atat de mult timp, in care te-am ignorat, am venit langa tine! Iarta-ma ca am ajuns atat de tarziu! Da-mi o manuta si incearca sa te ridici din coltul acela gri! Vino! Nu vrei? Ok. Am sa ma indrept eu catre tine, pas cu pas, incetisor! Uite iti propun ceva: delimitam zona, pana aici ma pot apropia de tine e ok? Ma asez langa tine , incerc sa nu te ating acum. Doar vreau sa stam de vorba. Nu vrei? Bine. Ma voi aseza langa tine si voi fi aici. Voi sta aici, in spatiul meu, de langa al tau, iar cand vei vrea sa imi spui ceva , eu sunt aici, langa tine, in orice clipa, in orice moment, pt orice, pt o imbratisare, pentru o intrebare sau un raspuns..

Mati. O fetita frumoasa, dragalasa, cu fata ovala, cu parul negru si ochi caprui , in varsta de sase ani, sta ghemuita intr-un colt al unei incaperi intunecate, uitata parca de vreme si de timp, pe care s-a asezat praful. Inca nu deslusesc prea bine ce este in aceasta incapere, fum sau abur, praf sau ceata. Cert este ca totul este gri, ponosit, parasit. Miroase a mucegai. Sunt panze de paianjeni peste tot iar aceasta camera pare a fi plasata in mijlocul unei paduri, unde nimeni nu poate ajunge , pare a fi inconjurata de maracini si ghimpi ce te impiedica sa ajungi pana acolo . De afara se aud zgomote facute de animalele salbatice , de lupi sau poate de balauri cu sapte capete.

M-am hotarat sa incerc sa salvez aceasta fetita ramasa captiva in interiorul acestei salbaticiuni , sa traversez toata padurea cea neagra, plina de ochi rosii , de monstrii , balauri, lupi , oameni rai , a trebuit sa trec peste copacii grosi cazuti la pamant, sa ma strecor printre balariile mari si dese, mi-am zgariat picioarele, mi-am ranit trupul, am trecut prin frici, temeri, panica, insa am reusit sa patrund in mijlocul acelei paduri groaznice, bantuite de tot ce e mai rau. Dand la o parte tufisurile de maracini , spini , mi-am intepat mainile, degetele, mi-am sfasiat hainele, am plans de durere, am strans din dinti insa am continuat si am reusit sa ajung la acea incapere. Am deschis usa ce scartaia groaznic si am dat de un intuneric gros, in care ochii nu au reusit sa se adapteze.  Am bajbait prin intuneric, pipaind si lovindu-ma de scaune vechi si mese puse ca o capcana peste care nimeni sa nu treaca . Am reusit sa ajung langa o fereastra cu geamuri murdare prin care de-abia se zarea un pic de lumina. Am ajuns la ea, am sters-o cat de mult s-a putut cu ce mai ramasese din maneca bluzei. Apoi in lumina difuza, a inceput sa se zareasca cate putin din mobila veche , caci atat parea a fi acolo....o mobila veche si o icoana veche a Sf Nicolae, ocrotitorul copiilor. M-am uitat cu repeziciune in cealalta parte a incaperii si acolo am zarit-o... nemiscata, cu parul scurt , cu manutele murdare, cenusii , cu genunchii stransi, cuprinsi cu bratele-i mititele, cu capul sprijinit pe genunchi si lacrimile-i curgand pe obraji...

A tresarit cand m-a vazut , cand am strigat-o  si-a strans si mai mult genunchii cu bratele. Suvoaie de lacrimi ii curgeau din ochii mici ca doua margele maronii. Eu ii vorbeam iar ea statea asa nemiscata cu privirea departe, intr-o lume de vis. Ma astepta de mult timp . Iar eu intarziasem sa vin, zabovisem mult timp, insa ea m-a asteptat , a sperat ca ma voi intoarce la ea si ii voi vorbi, o voi mangaia, ii voi alina sufletul ranit. Sa o apar de cei ce i-au facut rau nu puteam, sa ii redau seninatatea si puritatea copilariei furate  nu puteam, insa, dupa mult timp, m-a lasat sa o prind de mana si sa ii mangai parul. Am tinut-o strans de mana si am zburat cu ea prin toate cotloanele fricii, al neincrederii, al batailor de joc, al abuzurilor suferite si i-am promis ca o voi tine de mana toata viata si ca ii voi da timp suficient sa ierte, sa iubeasca, sa traiasca.
Am iesit cu greu din padurea deasa si intunecata, plina de tot felul de capcane, insa am reusit, a iesit la lumina si pentru un moment a vrut sa plece inapoi, sa se ascunda insa s-a oprit. S-a oprit la hotarul dintre cele doua lumi s-a asezat jos, s-a uitat la lumea gri ce o lasa in urma , a plans apoi a venit spre mine cu pasi mici , incetisor , m-a prins de mana si am pornit amandoua spre o lume noua.

Metamorfoza

 

 

Tu mi-ai furat inocenta,

mi-ai luat copilaria si ai aruncat-o

fara sa eziti la gunoi.

Tu mi-ai furat bucuria,

Ai rupt-o in mii de bucati sufland-o

Fara mila in cele patru zari;

mi-ai furat zambetul

infigandu-mi adanc in suflet frica,

indoiala si tremurul.

Tu mi-ai smuls brutal sinceritatea

Si mi-ai dat la schimb minciuna,

Ura si deznadejdea…

Iar iubirea…ai infipt in ea mii de sabii

Si cu mainile ai sfasiat-o , ingropand-o intr-un loc

Numai de tine stiut.

Tu mi-ai furat soarele si l-ai ascuns

Eclipsandu-mi viata si transformand-o in intuneric.

Tu mi-ai rapit binele

Si l-ai transformat inevitabil in rau…

mi-ai rapit cerul, stelele, luna

si m-ai aruncat intr-un hau..

in abis..

Mi-ai stricat visele de noapte

Si pe cele de zi …

Si mi-ai dat in schimb cosmaruri

Din cele mai urate si negre …

Tu m-ai furat

Iar eu …eu incerc sa ma transform..

In ceea ce eram

Inainte sa ma rapesti ….

Despre furie

 

,,...Imi este teama de furie, intotdeauna mi-a fost teama de furie. De furia ce la un moment dat va iesi din cuibul ei si ma va elibera de ea, de secrete bine inserate undeva intr-un colt al subconstientului , pazite de cei ce le-au pus acolo, de copilul timid si prost , de care toti radeau. Imi este teama ca acel copil va urla la un moment dat, va da din maini si picioare, va musca , va sparge tot ce ii iese in cale , insa cel mai tare imi este teama ca din cauza furiei va distruge totul ca un uragan in punctul sau maxim si imi este teama de ce va urma dupa.

Furia face parte din mine asa cum face parte din tine , el sau ea.

Cand incerc sa vorbesc despre furie ma blochez. Imi este teama sa o eliberez. Si ea tipa disperata sa iasa afara, facand prapad inauntrul meu. Inima o ia razna si bate cu putere facand ca sangele sa circule vijelios prin venele dilatate. Stomacul se face din ce in ce mai mic si se inghesuie in celelalte organe ale corpului vrand sa se ascunda. Iar creierul parca ar lua o pauza. Mainile iti tremura si vor sa se prinda de un ,,ceva,, pe veci sa nu se poata misca intr-un mod haotic. Picioarele se inmoaie astfel incat simti ca nu mai poti merge ... nu mai poti atinge pamantul , nu il mai poti simti. Gravitatia dispare si plutesti in neant, in intunericul neputintei, disperarii si al vinovatiei.

,,Vina nu este a ta , este a lor! '' iti sopteste o voce din adancul mintii si al ratiunii.

,,Furia este pentru ei'', continua aceasta.

,,Neputinta este a copilului sincer si iubitor! Copiii nu vor sa faca rau nimanui! ''

,,Disperarea este suma tuturor celor de mai sus!'' iti sopteste bland vocea ratiunii.

Si furia dispare in acelasi cuib bine ascuns undeva prin ungherele sufletului pana la urmatorul cuvant ce iti aduce aminte de .., pana la urmatoarea intamplare ce o va irita si o va trezi cu o mica sau mare intensitate.... ''

Despre viata

 

Cand viata devine grea zambeste-i ..iar ea va deveni mai blanda.

Cand viata iti rupe sufletul in mii de bucatele, cauta-le si lipeste-le la loc, cu siguranta le vei descoperi pe parcursul drumului tau! Cu siguranta vor fi intr-un loc asteptandu-te sa le descoperi! Sterge colbul si aseaza-le incet acolo de unde sunt rupte! Se vor aseza si lipi de la sine!

Cand viata iti da una in freza , mergi la coafor si aranjeaza-ti parul cat mai frumos posibil! Sau macar atat cat consideri tu ca te placi!

Cand viata iti pune piedica , ridica-te dupa ce cazi! Sterge-te, panseaza-ti ranile si mergi mai departe chiar daca vei schiopata! Candva , rana se va inchide... va ramane o cicatrice dar mai incolo, iti vei aminti ca ai trait cu adevarat!

Cand viata iti va pune noduri in gat, lasa-le sa iasa! Plangi! In hohote daca poti! Lasa lacrimile sa iti invadeze fata! Simte-le, caci prin ele se va scurge durerea! Ti se va curata sufletul!

Cand viata iti va da dureri de inima, las-o sa te doara! Simte-o! Intelege-o! Nu pune in jurul ei gheata! Las-o sa te doara! Caci asa se va vindeca!

Cand viata iti va aduce soarele de dupa nori , lasa curcubeul sa intre in sufletul tau! Si lasa ploaia sa plece! Priveste razele soarelui si lasa-le sa iti mangaie trupul, sufletul , parul, privirea, zambetul! Zambeste-i soarelui! Zambeste-i vietii, caci e frumoasa asa cum e! Iubeste viata! Iubeste-te !Iubeste-i pe cei din jur! Iubeste copiii ,sunt puri, sinceri! Invata sa te joci ca ei, sa razi ca ei, sa fi fericit ca ei! Si atunci viata iti va zambi! Te va imbratisa si se va bucura! Razi cu toata fiinta ta! Bucura-te cu inima, cu sufletul, cu trupul si cu mintea! Topaie!

Traieste viata asa cum vine! E viata ta! cu bune si rele! Cu furtuni, ploaie, viituri, poate uragane sau tsunami , cu soare, curcubeie, cu cer senin!

Despre pietre, oameni si ape

Omul este ca piatra cand isi incatuseaza suferinta inauntrul sau si lasa sa curga peste el rauri si ape dezlantuite de furtunile pamantului. Si totusi furtunile puternice pot misca pietrele din loc si le pot duce intr-un loc in care se amesteca cu alte pietre mai mari sau mai mici, se pot sparge de acestea in vartejurile apelor . Se sparg da, si sufletele noastre se sparg , in mii de bucatele atunci cand suntem luati de valurile apelor tulburi si de vijeliile vietii. Caci sufletul omului este firav atunci cand vijeliile se transforma in uragane.

Omul este ca focul atunci cand iubeste. Iar focul din piatra a iesit. Cand omul primitiv a lovit doua pietre a tasnit scanteia , apoi a vazut ca lemnul arde si a pus mai multe si mai multe lemne pe foc... si oare nu tot la fel este si cu iubirea? Apare scanteia, apoi flacara creste si creste, uiti de tine si de tot ce te inconjoara, te lasi prins in valvataia focului si daca uiti sa pui lemne acesta se stinge incet si totul se transforma in cenusa ..iar cenusa zboara in cele patru zari , fiecare firicel imprastiindu-se si asezandu-se in alt loc. Si cum ramane cu sufletul cand arde? Este plin de caldura... si lumina ... si apoi? cand se stinge? Zboara ... se sfarama , se chinuie , se imprastie , se macina , se transforma in cenusa ... si apoi? ..poate renaste sau nu ..

Omul este ca apa. Cand se naste, se naste curat , limpede , este un firicel plapand , sincer, iubitor , bun, pur , transparent , vesel, fericit ... pe masura ce inainteaza pe cursul vietii , se tulbura , aduna tot felul de gunoaie lasate de alti oameni, sau aduse de alte ape, se transforma in cascade spectaculoase sau poate intr-un paraias ce abia curge .. tot curge ...si merge inainte si da ...si acest paraias se varsa intr-un rau, raul in fluviu iar fluviu in mare .... iar marea? O da , marea se varsa in ocean ... asa cum omul se transforma pe parcursul vietii si poate ajunge un ocean sau poate ajunge o balta urat mirositoare ...

Omul este ca vantul , ca vantul de primavara ce aduce miresme din cele mai frumoase, ce iti mangaie blajin obrajii si se joaca usor cu parul tau sau ca cel de vara, cel ce aduce ploaia ,planul lui semet fiind sa racoreasca pamantul de caldura irespirabila provocata de maretul soare. Sau da , poate fi ca vantul cel naprasnic al iernii , cel ce iti biciuie fata , cel ce te face sa nu poti respira, cel ce iti ingheata trupul. Poate fi si mai puternic , daramand totul in calea lui, facand prapad .

Da, oamenii pot fi ca piatra, ca focul, ca apa si ca vantul si da, intampina in viata toate aceste elemente ale naturii insa ele nu pot fi ca oamenii , caci nu au suflet !! Oamenii sunt vii si inzestrati cu ratiune si suflet ! Ei simt si aleg!